In Pantofi de Mireasa

M-am gandit mult daca sa creez acest blog. M-am gandit ca nu voi avea timp de el...si poate nici nu voi avea ceva interesant de spus. M-am gandit ca imi lipseste mie blog cum ii lipseste chelului tichie de margaritar...M-am gandit apoi sa vorbesc despre mine..si despre cea mai frumoasa meserie din lume: wedding planner! 

Nu am nici o scoala in domeniu.... Meseria mea asa cum scrie pe diploma de absolvire, cu litere de o schioapa este referent bancar. Nu am inceput nici macar prin a-mi organiza propria nunta. Ba chiar am fost simplu spectator la aceasta. E drept ca nici nu as putea spune cu mana pe inima ca m-a reprezentat in vreun fel. Ideea mi-a venit simplu, intr-o zi tarzie de toamna cand macinata de remuscarile de a- mi fi dat demisia dintr-un loc pe care de altfel il iubeam , dar prea mandra pentru a ma intoarce acolo, incercam sa ma dumiresc ce imi doresc de la jobul meu.

Imi doream evident sa continui sa organizez evenimente, pentru ca de acest microb in general nu mai scapi, dar ma agasau notiunile de pich, dead line, fetzele stresate din publicitate. Imi doream sa ma inconjor de oameni pozitivi, fericiti, sa imi dezvolt mai mult latura creativa. Imi doream sa simt acea bucurie care iti inunda sufletul atunci cand faci ceea ce iti place. Si recunosc...... sunt dependenta de dragoste.. Raspunsul a venit firesc, ca o cerere in casatorie. Restul e istorie...

Nopti intregi de studiu autodidact, teancuri de manuale scandalos de scumpe, aduse cu chinuri mari din State, decimarea ultimelor economii pe abonamente la reviste de specialitate din intreaga lume. Vrafuri de schite de décor si planuri de activitate, sute de calcule, planuri de afacere....toate intr-un timp record si cu un volum imens de munca. Cu toate acestea nu am obosit niciodata. Pentru ca am avut alaturi o asociata curajoasa si optimista, dar in acelasi timp si o prietena draga. Am avut alaturi prieteni care poate au avut momente de indoiala dar cu toate acestea m-au sprijinit fiecare cu ce a putut. Am riscat realmente totul....si am castigat.

Sunt sapte ani de cand timpul meu se masoara in fericirea cuplurilor care ne trec pragul. Sapte ani in care am castigat inainte de toate prieteni dragi din viata carora voi face mereu parte.

Sapte ani in care am inteles ca daca pui suflet in ceea ce faci poti tranforma cu adevarat bostanii in calesti si colibele in palate. Sapte ani in care am organizat nunti cu bugete foarte mari sau ireal de mici. Pot spune insa cu mana pe inima ca am avut deschiderea sufleteasca de a nu evalua aceasta munca doar din punct de vedere financiar. Si nu am regretat nici o clipa alegerea facuta in acea zi ploioasa de toamna.